S-a întâmplat așa. Făceam curățenie și tabloul, așadar, a căzut și sticla s-a spart. Aproape uitasem de el. Era atârnat deasupra patului. Tot timpul. Sigur, îl acoperise praful, dar era acolo.
Îl primisem în dar de ziua mea, sau de ziua Copilului, sau de ziua lui Tudor, sau când s-a născut Cabiria. Nu mai știu.
Și-acum se spărsese. Și mă reprezenta. Sau pe noi. O mămică și copiii ei. Și-acum...
Acum – expoziția!!
Maia Morgenstern